Sute de persoane, majoritatea tineri, s-au distrat în Piața Cipariu din Cluj-Napoca, la spectacolul inedit susținut de un preot catolic din Portugalia.Părintele este și DJ și își spune DJ Padre Guilherme și a fost întâmpinat cu urale de cei prezenți la evenimentul organizat cu ocazia Zilei Tinerilor Catolici. Dacă vă așteptați ca muzica mixată în poarta bisericii să fi fost „bisericească”, vă înșelați, pentru că atmosfera a fost demnă de Untold.Un semn că cel puțin Biserica Catolică se reformează și, îmbrățișând învățăturile Papei Francisc și acum al Papei Leon al XIV-lea. La eveniment au mai participat formația Anima, corul de tineret Vox Lucis, solista Roxana Iagăr și artiștii Anda Horoba și frații Chindriș. Evenimentul a fost promovat chiar de către Eparhia de Cluj-Gherla. Putem considera că Papa Francisc a fost primul care a transmis un puternic mesaj reformator, care a contrazis dogma ultraconservatoare a Bisericii din ultimele secole. De exemplu, a explicat că tatuajele nu sunt o problemă pentru că pot fi privite ca o modalitate de exprimare a apartenenței.
După doi ani și jumătate la comanda Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” din Bistrița, generalul de brigadă Cristinel-Dumitru Colibaba și-a încheiat misiunea în fruntea uneia dintre cele mai importante mari unități din zonă. Ceremonia de predare a comenzii și a Drapelului de Luptă s-a desfășurat într-un cadru solemn și încărcat de emoție, marcând astfel un nou capitol în istoria brigăzii. Colonelul Valerică-Iulian Sărățeanu, până acum locțiitor al comandantului, a
.
În noaptea de 3 spre 4 iulie, între orele 21:00 și 01:00, municipiul Cluj-Napoca a fost scena unei ample acțiuni rutiere menite să aducă ordine pe străzile orașului. La acțiune au participat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca, împreună cu colegii de la Secțiile 1, 2 și 7, cu sprijinul Poliției Locale Cluj-Napoca și al specialiștilor din partea Registrului Auto Român (RAR). Scopul: verificarea și sancționarea vehiculelor și motocicletelor care
.
Scene ca dintr-un film de acțiune s-au petrecut astăzi, 4 iulie, în jurul orei 13:30, la Judecătoria Turda. Incidentul a declanșat o operațiune amplă de căutare, coordonată de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj. La fața locului și în zona extinsă intervin polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic, Poliției municipiului Turda, alături de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sprijiniți de structuri specializate din cadrul MAI. Pe
.
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a confirmat primul caz de infecție cu virusul West Nile din acest an. Pacientul este o persoană cu vârsta cuprinsă între 60 și 69 de ani din județul Sălaj, zonă aflată în imediata vecinătate a județului Cluj. Cazul a fost raportat în perioada de supraveghere care a început pe 2 iunie și se desfășoară până în toamnă, sezonul activ al țânțarilor – principalii vectori
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.