Totul s-a petrecut în seara de 6 august, în jurul orei 22:30, când o femeie în vârstă de 77 de ani a alertat autoritățile, anunțând că o anexă din curtea sa a fost cuprinsă de flăcări. Echipajele de intervenție au ajuns rapid la fața locului, însă structura de lemn a fost distrusă în totalitate. „Incendiul a cuprins o anexă gospodărească, utilizată ca adăpost pentru porcine, fiind distrusă în totalitate structura de lemn a acesteia”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că focul ar fi fost pus intenționat, iar un bărbat a fost observat în apropierea gospodăriei cu puțin timp înainte de izbucnirea incendiului. Acesta a fugit imediat după incident, dar a fost prins la scurt timp, în urma unei intervenții rapide a oamenilor legii. „Bărbatul a părăsit zona cu intenția de a se ascunde, însă a fost identificat și depistat rapid de polițiști, în urma activităților operative desfășurate în teren”, au adăugat aceștia. Flăcările amenințau să se extindă și la locuința principală, însă pompierii au reușit să le țină sub control. „Intervenția promptă a pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj a împiedicat extinderea incendiului la locuința principală și la celelalte anexe”, a precizat IPJ Cluj. Investigațiile au scos la iveală că, în cursul aceleiași zile, femeia și bărbatul s-ar fi certat pe fondul unei relații anterioare de concubinaj. Femeia a depus o plângere pentru amenințare, iar polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului. „A rezultat un risc iminent ce impunea emiterea unui ordin de protecție provizoriu. Cu toate acestea, femeia s-a opus emiterii ordinului”, au transmis polițiștii. I s-a pus la dispoziție cererea pentru emiterea unui ordin de protecție, dar a refuzat să o completeze. În dimineața zilei de 7 august, având în vedere gravitatea faptei și evoluția situației, polițiștii au reevaluat cazul. În baza legii s-a dispus emiterea unui ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile împotriva bărbatului.
O zonă cu bănci și mese, amplasată lângă stația de tramvai Răvașului, chiar în apropierea unui magazin Profi, a devenit un adevărat punct de atracție pentru consumatorii de alcool, potrivit unei sesizări făcută de un clujean. Locuitorii din zonă sunt exasperați de starea insalubră a spațiului, care ar fi frecventat zilnic de persoane care își procură băuturile din supermarket și le consumă la mesele din apropiere. Situația a degenerat într-o
.
Totul s-a petrecut în seara de 6 august 2025, în jurul orei 22:30, când o femeie în vârstă de 77 de ani a alertat autoritățile, anunțând că o anexă din curtea sa a fost cuprinsă de flăcări. Echipajele de intervenție au ajuns rapid la fața locului, însă structura de lemn a fost distrusă în totalitate. „Incendiul a cuprins o anexă gospodărească, utilizată ca adăpost pentru porcine, fiind distrusă în totalitate
.
Cartierul Mănăștur, una dintre cele mai aglomerate zone ale orașului, se confruntă din nou cu o problemă care pare să scape de sub control: cerșetorii. Locuitorii semnalează că, mai ales în zona magazinelor de la Minerva și spre Big, prezența acestora a devenit o constantă deranjantă, în special în weekenduri și după-amiezile. „În zona magazinelor de la Minerva e plin mereu de cerșetori. De asemenea, aceștia par a mai migra
.
Lovitură neașteptată pentru fanii Vama și ai festivalului UNTOLD din păcate trupa condusă de Tudor Chirilă a anunțat oficial că nu va mai urca pe scena celei de-a 10-a ediții a festivalului UNTOLD. „După șase ani de colaborare fără incidente, am decis (cu regret, desigur) să ne retragem din ediția de anul acesta a festivalului UNTOLD 2025”, au transmis membrii trupei printr-un mesaj public. Decizia vine, potrivit mesajului, în urma
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.