Trei tineri cu vârste între 18 și 21 de ani, implicați într-un accident la Cluj. BMW-ul în care se aflau s-a făcut praf FOTO
Inapoi

Trei tineri cu vârste între 18 și 21 de ani, implicați într-un accident la Cluj. BMW-ul în care se aflau s-a făcut praf FOTO

Postat cu 8 ore în urmă

Update cu 7 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Social
Noaptea trecută, în jurul orei 01:00, pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit la un accident rutier produs între localitățile Deușu și Băbuțiu, județul Cluj. Ajunse la fața locului, echipajele de intervenție au găsit un autoturism avariat, însă din fericire, nicio persoană nu a fost încarcerată. În vehicul se aflau trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani, care au reușit să iasă singuri din mașina avariată. Unul dintre aceștia a fost preluat ulterior de echipajele medicale și transportat la spital pentru investigații suplimentare. La misiune au participat o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ (Serviciul de Ambulanță Județean). Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de către polițiști.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Social
Social

Horațiu Roman, medicul genial din Cluj care salvează vieți în toată lumea, premiat la Dej. Ce i-au pregătit autoritățile

Municipiul Dej se pregătește să-l onoreze pe unul dintre cei mai valoroși fii ai săi. Prof. dr. Horațiu (Horace) Roman, medic cu o carieră internațională strălucită, va primi titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Dej, în cadrul unei ceremonii festive care va avea loc sâmbătă, 5 iulie 2025, de la ora 15:00, în Sala Mare a Primăriei Dej. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Dej în colaborare cu Rotary .

Social

Insecte misterioase atacă persoane într-un parc din Cluj: Mușcăturile provoacă umflături și teamă printre vizitatori!

O problemă care afectează siguranța și confortul vizitatorilor parcului de pe strada Galați a fost semnalată recent de către locuitorii din zonă. Aceștia atrag atenția asupra prezenței unor insecte care mușcă foarte rău, în special la nivelul picioarelor. Mușcăturile provoacă umflături serioase, ceea ce ridică semne de întrebare privind potențiala periculozitate a acestor insecte. Unul dintre cetățeni ne-a transmis sesizarea: „În parcul de pe strada Galați sunt ceva insecte care .

Social

Dispariție care stârnește îngrijorare în Cluj-Napoca! Un minor de 15 ani a plecat voluntar și nu s-a mai întors. Familia îl caută cu disperare

Este alertă în Cluj-Napoca, unde un băiat de doar 15 ani a dispărut fără urmă, iar familia sa trăiește de zile bune cu inima strânsă Minorul Dondoczi Ovidiu Cosmin, în vârstă de 15 ani, a plecat voluntar de pe strada Ialomiței, în data de 30 iunie, și de atunci nimeni nu mai știe nimic despre el. Potrivit informațiilor oferite de Poliția municipiului Cluj-Napoca, adolescentul are o înălțime de aproximativ 1,50 .

Social

Drama unei mame i-a determinat pe consilierii din Apahida să voteze centrul pentru copii cu dizabilități. Cu ochii în lacrimi, și-a spus povestea VIDEO

Totul, în contextul în care aceștia nu erau deciși dacă să ofere „undă verde” mult așteptatului centru pentru copii cu dizabilități care trebuie să se facă în localitate. „E foarte greu să crești un copil în ziua de azi. Darămite un copil cu dizabilități. Are Pampers, șervețele umede peste șervețele umede. O dizabilitate psihomotorie severă, e clasată la 6 luni psihic. Multă lume nici nu poate să se uite la .

Pagina de facebook

-
-

Recente din cluj

-
-

16:08

Horațiu Roman, medicul genial din Cluj care salvează vieți în toată lumea, premiat la Dej. Ce i-au pregătit autoritățile

Municipiul Dej se pregătește să-l onoreze pe unul dintre cei mai valoroși fii ai săi. Prof. dr. Horațiu (Horace) Roman, medic cu o carieră internațională strălucită, va primi titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Dej, în cadrul unei ceremonii festive care va avea loc sâmbătă, 5 iulie 2025, de la ora 15:00, în Sala Mare a Primăriei Dej. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Dej în colaborare cu Rotary
Image Description

16:04

Un fotbalist de la Universitatea Cluj a părăsit clubul! Jucătorul a bătut palma cu o echipă din Superliga

UTA Arad şi Universitatea Cluj au ajuns la un acord pentru transferul jucătorului Ovidiu Popescu. Sosit la „U” în vara trecută de la FCSB, Popescu a evoluat în 19 partide pentru „studenți", dintre care doar una în play-off-ul ediției precedente de Superligă. În tricoul Universității, mijlocașul central a reușit să marcheze o singură dată, stabilind scorul final al partidei din Gruia, câștigată de „U” cu 3-2 în luna august a
Image Description

15:53

Insecte misterioase atacă persoane într-un parc din Cluj: Mușcăturile provoacă umflături și teamă printre vizitatori!

O problemă care afectează siguranța și confortul vizitatorilor parcului de pe strada Galați a fost semnalată recent de către locuitorii din zonă. Aceștia atrag atenția asupra prezenței unor insecte care mușcă foarte rău, în special la nivelul picioarelor. Mușcăturile provoacă umflături serioase, ceea ce ridică semne de întrebare privind potențiala periculozitate a acestor insecte. Unul dintre cetățeni ne-a transmis sesizarea: „În parcul de pe strada Galați sunt ceva insecte care
Image Description

15:42

Dispariție care stârnește îngrijorare în Cluj-Napoca! Un minor de 15 ani a plecat voluntar și nu s-a mai întors. Familia îl caută cu disperare

Este alertă în Cluj-Napoca, unde un băiat de doar 15 ani a dispărut fără urmă, iar familia sa trăiește de zile bune cu inima strânsă Minorul Dondoczi Ovidiu Cosmin, în vârstă de 15 ani, a plecat voluntar de pe strada Ialomiței, în data de 30 iunie, și de atunci nimeni nu mai știe nimic despre el. Potrivit informațiilor oferite de Poliția municipiului Cluj-Napoca, adolescentul are o înălțime de aproximativ 1,50
Image Description

15:18

Drama unei mame i-a determinat pe consilierii din Apahida să voteze centrul pentru copii cu dizabilități. Cu ochii în lacrimi, și-a spus povestea VIDEO

Totul, în contextul în care aceștia nu erau deciși dacă să ofere „undă verde” mult așteptatului centru pentru copii cu dizabilități care trebuie să se facă în localitate. „E foarte greu să crești un copil în ziua de azi. Darămite un copil cu dizabilități. Are Pampers, șervețele umede peste șervețele umede. O dizabilitate psihomotorie severă, e clasată la 6 luni psihic. Multă lume nici nu poate să se uite la
Image Description

Recente din Romania

-
-

17:09

- Dolj - DOLJ: Mită refuzată de un echipaj de poliție rutieră

Sâmbătă, în jurul orei 19:35, conducerea Serviciului Rutier Dolj a informat Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Dolj, după ce un echipaj format din trei agenți de poliție rutieră a refuzat categoric o ofertă de mită cuprinsă între 200 și 300 de euro. Suma de bani le fusese oferită de un șofer surprins circulând cu 53 km/h peste limita legală, pe Drumul Național 6. Polițiștii nu doar că au respins
Image Description

17:05

- Gorj - Ultimii 18 kilometri ai A0 dați în exploatare. Grindeanu: „Se va simţi în traficul din Bucureşti”

Încă 18 kilometri din A0 vor fi dați luni, la ora 17.00, în funcțiune. Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerbaan, a precizat că odată cu inaugurarea noului segment, se va putea circula de la Curtea de Argeș la Constanța doar pe autostradă, pe o lungime de 395 de kilometri. La evenimentul care precede inaugurarea a fost prezent și fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu (președintele interimar al PSD), care crede că până
Image Description

17:01

- Externe - Trump, după ce Iranul s-a arătat dispus de negocieri cu SUA: „Nici măcar nu vorbesc cu ei, după ce le-am distrus instalațiile nucleare”

Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu vorbeşte cu Iranul şi că nu oferă ţării „nimic”, după ce a reiterat afirmaţia că Statele Unite au „distrus complet” instalaţiile nucleare ale Teheranului, relatează Reuters şi AFP, preluate de Agerpres. Trump a respins vineri informaţiile apărute în presă potrivit cărora administraţia sa a discutat despre posibilitatea de a ajuta Iranul să acceseze până la 30 de miliarde de dolari pentru
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
cluj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul cluj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete