Un clujean reclamă posibile abuzuri în administrarea unor locuri de parcare dintr-o curte interioară a unui bloc de lângă gară, acuzând că un grup restrâns de proprietari ar încerca să impună reguli de utilizare pe un spațiu comun ce ar aparține de fapt domeniului public. Potrivit acestuia, o asociație de locatari ar fi purtat discuții cu reprezentanți ai Primăriei Cluj-Napoca și ar fi ajuns la un acord prin care doar anumiți locatari – în special proprietarii – ar putea folosi parcările din zonă. „Spațiul, din câte înțeleg, ar aparține departamentului de spații verzi al primăriei, iar proprietarii ar trebui să decidă prin majoritate cum să fie utilizate aceste locuri. Problema e că nu vorbim de parcări private, ci de spații comune preluate informal de câțiva oameni”, a spus clujeanul pentru ȘTIRI DE CLUJ. Acesta avertizează că astfel de criterii – precum dreptul de parcare doar pentru cei cu proprietăți cumpărate înainte de o anumită dată – ar putea încălca atât Constituția României, cât și legislația privind accesul liber la spațiile publice. „Se creează practic un ‘stat în stat’ ”, a adăugat el. În lipsa unei reglementări clare, conflictul dintre chiriași și proprietari ar putea escalada, iar spațiile comune riscă să fie transformate în „parcări pe viață” pentru un grup restrâns de oameni. Conform extrasului de carte funciară consultat de redacția noastră, terenul se află în proprietatea Statului Român, fiind administrat de autoritățile locale. Documentul arată însă și existența unui drept de servitute de trecere, înscris sub poziția A+1, ceea ce ar garanta accesul mai multor persoane, nu doar al unui grup restrâns de proprietari.
Primărița comunei Apahida, Cristina Belce, a declarat pentru Știri de Cluj că va organiza o a doua rundă de dezinsecție în Dezmir, după ce locuitorii s-au plâns că zonele tratate anterior continuă să fie afectate de țânțari. Aceasta a precizat că autoritățile locale nu vor tolera disconfortul creat de insecte și că măsurile trebuie să fie eficiente și cu efect vizibil imediat. Acțiunea este programată pentru mâine sau, cel târziu,
.
Un taximetrist din Cluj-Napoca a fost filmat în timp ce urina lângă standul de taxi „Borhanci” de pe strada Liviu Rebreanu, în cartierul Gheorgheni. Chiar la începutul filmării imaginile arată cum bărbatul își face nevoile în spațiul public, pe un trotuar, în apropierea unui gard, la câțiva metri de locul în care clienții așteaptă taxiurile. Potrivit celor care au făcut publică înregistrarea, același taximetrist ar fi recidivat, fiind surprins anterior
.
Organizația civică Declic va depune joi, la Curtea de Apel Cluj, o acțiune juridică prin care solicită anularea numirii judecătoarei Lia Savonea în funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ). Potrivit comunicatului Declic, este pentru prima dată în istoria recentă când o organizație civică contestă în instanță numirea celui mai înalt magistrat din România. Numirea a fost susținută de o mobilizare civică fără precedent, peste 70.000
.
De la revoltă la reculegere! Gest de solidaritate la Cluj-Napoca: Flori și lumânări în locul unde o femeie și-a găsit sfârșitul ieri la un semafor. Clujenii au transformat trotuarul într-un mic altar Citește: REVOLTĂTOR: O femeie a murit azi-dimineață la un semafor, pe o stradă din Cluj-Napoca. După 3 ore, trupul acesteia încă zace pe troturar! VIDEO EXCLUSIV - Ştiri de Cluj La o zi după tragedie, locul în care,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.