Suporterii echipei CFR Cluj îi cer public lui Emil Boc să nu mai finanțeze din bani publici Universitatea Cluj, echipă care a fost eliminată de Ararat Armenia din Conference League într-un mod „rușinos”.Fanii echipei din Gruia consideră că banii investiți în Universitatea Cluj sunt bani aruncați pe geam și cer ca acești bani să fie redirecționați acolo unde orașul ar avea nevoie. Mai mult, fanii CFR cer demisia conducerii și lui Ioan Ovidiu Sabău.„În calitate de cetățeni plătitori de taxe la Primăria Cluj-Napoca ne simțim foarte rușinați de contra-performanța lui U Cluj, eliminată de o echipă de semi-amatori de trei ori mai puțin valoroasă, deși peste 8 milioane de euro din bani publici ai clujenilor au fost investiți în acest club.Astfel, în calitate de cotizanți și finanțatori la clubul U Cluj, avem dreptul să cerem dimisia conducerii și antrenorului lui U Cluj, plus tăierea tuturor contractelor fotbaliștilor care depășesc salariul unui profesor titular din învățământ (4.000 lei). Cerem ca banii publici acordați cluburilor private să fie investiți în centre pentru juniori, școli și parcuri sportive dedicate tuturor cetățenilor”, au transmis reprezentanții CFR Cluj FANS.În ultimii ani, Universitatea Cluj a primit peste 8 milioane de euro din bani publici, iar la ultima alocare de fonduri în conturile clubului condus de Radu Constantea au ajuns 2,6 milioane de euro. Cu toate acestea, așa cum oficialii „șepcilor roșii” au explicat de multe ori, suma oferită de Primărie reprezintă puțin peste 20% din bugetul echipei, deci chiar și fără acești bani nu s-ar întâmpla nimic dramatic cu Universitatea Cluj.
Minora în vârstă de 15 ani, care a dispărut în noaptea de joi spre vineri, s-a prezentat la unitatea de poliție. Din primele verificări efectuate, aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni pe timpul plecării. Reamintim că, la data de 1 august, în jurul orei 03:00, minora Bodea Ștefania a plecat voluntar de la locuința sa din Gilău și nu a mai revenit până în prezent. Poliția mulțumește tuturor celor
.
Președintele NIcușor Dan a semnat azi decretul de pensionare pentru aproape 100 de magistrați, dintre care 5 activau la instanțe din Cluj. Este vorba de Moldovan Iuliana la Curtea de Apel Cluj, președinte al Secției penale și pentru cauze cu minori a acestei instanțe - pensionare, la data de 1 august 2025 Moț Maria-Gabriela, judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Cluj-Napoca - pensionare, la data de 1 august
.
Un clujean care făcea lucrări agricole a fost surprins pe câmp, între Gârbău și Viștea, de un incendiu la tractorul pe care-l folosea. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unei defecțiuni electrice la compartimentul motor. Au fost alertate echipajele de urgență, care au intervenit rapid pentru stingerea incendiului, mai întâi din Aghireșu și apoi din Huedin. Din păcate, vehiculul s-a făcut scrum, dar din fericire nu au existat
.
Polițiștii clujeni fac apel la populație pentru a găsi o fată de 15 ani din comuna Gilău, care a dispărut în noaptea de joi spre vineri. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, la data de 1 august, în jurul orei 03:00, minora Bodea Ștefania a plecat voluntar de la locuința sa din Gilău și nu a mai revenit până în prezent. Descrierea tinerei: are o înălțime de aproximativ 1,70 metri,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.