Un protest spontan a avut loc în această dimineață în curtea interioară a Direcției Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca. Zeci de angajați au ieșit din birouri pentru a-și arăta nemulțumirea față de o serie de măsuri discutate astăzi de Guvern, care i-ar putea afecta direct. Fără pancarte și fără scandări, protestul a fost unul pașnic, însă mesajul transmis a fost cât se poate de clar: angajații din sistemul fiscal nu mai acceptă să fie sacrificați în planurile de reformă bugetară. Ce îi nemulțumește pe funcționarii de la Finanțe Angajații sunt revoltați de intenția Guvernului de a elimina mai multe sporuri, printre care cel de pericol, dar și de planurile de reorganizare care ar putea duce la reducerea cu până la 20% a personalului. „Se vehiculează că pe lângă tăierea de sporuri există și posibilitatea reducerii cu 20% a personalului. Problema cu asta este că noi deja suntem în deficit de personal potrivit organigramei. Pe lângă toate acestea, suntem și bătrâni, media de vârstă fiind undeva la 52 de ani”, a declarat Adrian Bârsan unul dintre liderii de sindicat pentru Știri de Cluj. Funcționarii au mai subliniat că ultimele angajări de personal tânăr au avut loc în 2017, iar presiunile asupra lor cresc de la an la an, mai ales în contextul în care sunt responsabili de atragerea de fonduri și colectarea TVA-ului. Greva generală, în discuție Sindicaliștii avertizează că protestele vor continua și în zilele următoare, în funcție de decizia finală a Guvernului. Mai mult, în cazul în care măsurile vor fi adoptate și implementate, se ia în calcul declanșarea unei greve naționale de două zile. „Tot noi trebuie să aducem bani la buget, tot pe noi cade sarcina colectării TVA-ului, dar tot noi suntem primii vizați de aceste reduceri. Dacă guvernanții merg mai departe cu decizia, nu excludem greva”, Adrian Bârsan, lider sindical. Un sistem sub presiune Situația de la Cluj reflectă o tensiune generalizată la nivel național în rândul funcționarilor publici, în special în sectorul fiscal, care acuză lipsa de sprijin, îmbătrânirea forței de muncă și subfinanțarea sistemului. Rămâne de văzut dacă Guvernul va ține cont de semnalul tras de angajații din Finanțe și va renunța la planurile de austeritate care riscă să destabilizeze unul dintre cele mai importante sectoare ale administrației publice.
Municipiul Dej se pregătește să-l onoreze pe unul dintre cei mai valoroși fii ai săi. Prof. dr. Horațiu (Horace) Roman, medic cu o carieră internațională strălucită, va primi titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Dej, în cadrul unei ceremonii festive care va avea loc sâmbătă, 5 iulie 2025, de la ora 15:00, în Sala Mare a Primăriei Dej. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Dej în colaborare cu Rotary
.
O problemă care afectează siguranța și confortul vizitatorilor parcului de pe strada Galați a fost semnalată recent de către locuitorii din zonă. Aceștia atrag atenția asupra prezenței unor insecte care mușcă foarte rău, în special la nivelul picioarelor. Mușcăturile provoacă umflături serioase, ceea ce ridică semne de întrebare privind potențiala periculozitate a acestor insecte. Unul dintre cetățeni ne-a transmis sesizarea: „În parcul de pe strada Galați sunt ceva insecte care
.
Este alertă în Cluj-Napoca, unde un băiat de doar 15 ani a dispărut fără urmă, iar familia sa trăiește de zile bune cu inima strânsă Minorul Dondoczi Ovidiu Cosmin, în vârstă de 15 ani, a plecat voluntar de pe strada Ialomiței, în data de 30 iunie, și de atunci nimeni nu mai știe nimic despre el. Potrivit informațiilor oferite de Poliția municipiului Cluj-Napoca, adolescentul are o înălțime de aproximativ 1,50
.
Totul, în contextul în care aceștia nu erau deciși dacă să ofere „undă verde” mult așteptatului centru pentru copii cu dizabilități care trebuie să se facă în localitate. „E foarte greu să crești un copil în ziua de azi. Darămite un copil cu dizabilități. Are Pampers, șervețele umede peste șervețele umede. O dizabilitate psihomotorie severă, e clasată la 6 luni psihic. Multă lume nici nu poate să se uite la
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.