Totul s-a întâmplat în plină zi, când un bărbat cu chipul brăzdat de oboseală și privirea înecată în lacrimi, a întins un pașaport ucrainean și a șoptit, cu rușine: „Mi-au bombardat casa. Nu cer mult. Doar 5 lei... pentru o pâine.” Era în șlapi și șosete, neras de zile întregi, îmbrăcat gros, cu ce mai rămăsese din viața de dinainte: câteva haine, o valiză și o urmă de demnitate. Nu a insistat. A mulțumit pentru puținul primit, cu un „Sănătate” spus sincer, din inimă, și s-a îndepărtat șchiopătând. S-a urcat apoi într-un autobuz 30, spre strada Aurel Vlaicu, cu pașii grei ai unui om care a pierdut tot, dar care încă speră că va fi văzut. Că nu va rămâne doar un chip anonim, învins de război și ignorat de pace. „Mi s-a strâns sufletul”, a spus clujeanca care l-a întâlnit. O mărturie simplă, dar zdrobitoare. Un apel, poate, către cei care pot face mai mult. Nu știm cine este. Dar, cu toate acestea, dacă îl vedeți, poate puteți să îl ajutați.