Tiberiu și Daniel sunt mai mult decât colegi. Sunt prieteni, camarazi, absolvenți ai aceleiași școli (Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești). Ambii originari din județul Suceava, și-au început cariera la ISU Cluj, departe de casă, dar cu sufletul mereu conectat la locurile natale. „Sucevenii sunt ca frații noștri și am simțit că e important să ne alăturăm eforturilor depuse. Noi ne-am născut acolo, ne e dragă zona și știm cum să relaționăm cu oamenii. Pe loc am zis: Gata, vrem! Ne înțelegem meseria și mergem oriunde e nevoie de noi”, povestește Daniel, cu vocea calmă, dar ochii încărcați de oboseala și emoția unei misiuni care nu seamănă cu nimic din ce trăiești zi de zi, conform ISU Cluj. Ajunși în zona Broșteni, împreună cu alți 14 colegi de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca, au intrat direct în acțiune. A plouat fără oprire. Noroi, apă până la genunchi, mobilă distrusă, gospodării invadate de ape, familii disperate. Acolo, pe malurile pârâului Hăleasa, salvatorii s-au transformat în sprijin, în încurajare, în forța de care comunitatea avea nevoie. „Am evacuat apă, moloz, elemente de mobilier. Am sprijinit și evacuarea oamenilor din zonele periculoase. A plouat, am stat numai în nămol și în apă. Până la urmă, merită. Odată ce înțelegi suferința lor, parcă nu poți să te oprești din muncă. Simțim că facem un bine, astfel încât situația să revină cu timpul la normal.”, adaugă Tiberiu, la finalul unei zile care a început devreme și încă nu s-a încheiat. Pentru Daniel, nu e prima misiune de acest gen. A mai intervenit și în Harghita, la începutul verii. Dar pentru Tiberiu, e prima dată când participă la o astfel de intervenție de amploare în alt județ. Emoțiile au fost mari, dar au fost dublate de mândria de a lucra, din nou, alături de pompieri suceveni, oameni de la care a învățat în timpul stagiului de practică și care acum îi sunt colegi de front în lupta cu dezastrul.
O căprioară a fost lovită de o mașină pe un drum din Apahida, după cum se vede din imaginile filmate de pasagerul unui autoturism aflat în trafic. În videoclip se vede cum două mașini sunt oprite pe marginea drumului, într-o zonă de urcare din Apahida. Între ele, o căprioară rănită stă pe asfalt, neputând să se ridice. Din fericire, traficul este redus prin zonă. Filmarea surprinde momentul din interiorul unei
.
Un incident neobișnuit a avut loc ieri în Cluj-Napoca, când un tânăr angajat al unei case de schimb valutar a pierdut accidental aproape 30.000 de lire sterline pe stradă. Cu ajutorul poliției, însă, suma a fost recuperată înapoi și returnată proprietarului. Tânărul de 20 de ani transporta suma respectivă din punctul de schimb valutar pentru a o depune la bancă. În jurul orei 13:00, și-a dat seama că banii lipseau
.
Sub soarele verii și într-un ritm lejer, organizatorii evenimentului vă propun să pargurgeți un traseu de aproximativ 30 km, cu opriri în cele mai gustoase locuri, direct la micii producători locali care transformă grija pentru pământ în hrană sănătoasă. Nu e doar o plimbare, ci o călătorie în inima comunității. Vei întâlni oameni faini care cultivă, gătesc și trăiesc cu respect pentru natură. Vei gusta din roadele lor, vei sta
.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. anunță că, începând cu data de 1 august 2025, tarifele pentru biletele și abonamentele de transport public din municipiul Cluj-Napoca vor suferi o majorare, conform hotărârii Consiliului Local Cluj-Napoca nr. 481 din 7 iulie 2025. Această ajustare vine ca urmare a reglementărilor legale în vigoare, respectiv Ordonanța de Urgență 156 din decembrie 2024, care impune actualizarea tarifelor în concordanță cu rata inflației pentru anul
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.