485.000 de euro pentru un apartament cu trei camere în Cluj-Napoca. Fără TVA! Cu aceeași sumă, în Europa cumperi... o viață întreagă Cluj-Napoca a ajuns Silicon Valley-ul prețurilor imobiliare din Estul Europei. Orașul de 5 stele lovește din nou! Nu vorbim despre festivaluri, IT sau cafenele hipsterești, ci despre prețuri imobiliare care par scrise mai degrabă într-un scenariu de satiră decât într-un anunț de vânzare. Un apartament cu 3 camere din Cluj, din apropierea Parcului Central, a fost scos la vânzare pentru nu mai puțin de 485.000 de euro (FĂRĂ TVA!). Nu, nu e o vilă cu heliport în Făget, ci un apartament într-un bloc care se construiește începând cu acest an. Vorbim despre 86 de metri pătrați, la un simplu calcul mult peste 5.000 de euro metrul pătrat. De dragul comparației și al unei doze sănătoase de realitate, am aruncat un ochi peste granițe. Ce îți poți lua în alte țări europene cu aceiași bani? Franța: O căsuță în Provence, și poate un Renault la mâna a doua În sudul Franței, cu acești bani de euro poți cumpăra o vilă cochetă în Provence, cu piscină, grădină, livadă de măslini și priveliște spre munți. Proprietatea vine cu 4 dormitoare, 3 băi și un living din care lipsește doar un pahar de vin roșu. Ca bonus, s-ar putea să mai rămână și ceva pentru o mașină mică, să zicem, un Renault Clio (sau două). Italia: Un apartament în Roma sau o vilă în Toscana La Roma, într-o zonă decentă, poți achiziționa un apartament elegant, în stil clasic italian, de 120 mp, în apropierea centrului. Dacă vrei ceva mai rustic, în Toscana aceeași sumă îți cumpără o casă de piatră renovată, cu vie, beci și poate chiar unchi imaginar pe nume Giuseppe. Portugalia: O vilă la ocean și rest pentru surf În Lisabona sau în apropiere de plaje celebre precum Cascais, pentru 485.000 de euro poți lua o vilă modernă, complet mobilată, cu vedere la ocean. Ba poate îți mai rămân și bani de cursuri de surf și o bicicletă electrică, să explorezi în stil portughez. Austria: O cabană în Alpi cu vedere la vaci fericite În zona Tirolului, aceeași sumă îți poate aduce o cabană tradițională, din lemn masiv, cu vedere la pajiști alpine, perfectă pentru evadări din viața urbană. Iarna faci schi, vara te dai pe pajiști, iar la Cluj, cu aceiași bani, te dai doar peste cap când vezi factura la întreținere. Germania: Apartament central în Berlin (cu încălzire funcțională) În Berlin, un apartament spațios, situat într-o zonă bună, cu facilități moderne și conectivitate urbană la superlativ, costă mai puțin sau la fel. Iar la capitolul transport în comun și infrastructură... mai bine să nu intrăm în detalii, că riscăm să ne întristăm. Clujul, între Silicon Valley și realitatea românească Cluj-Napoca pare să fi trecut de la „orașul studenției” la „orașul milionului de euro în rate pe viață”. Prețurile imobiliare continuă să sfideze logica economică, iar cumpărătorii, în special tinerii, ajung să calculeze câți ani ar trebui să trăiască pentru a plăti un apartament într-o zonă „bună”. Desigur, rămâne întrebarea: plătim pentru suprafață, pentru locație, sau pentru vibe-ul cultural al orașului? Sau, poate, pentru a ne simți parte dintr-un experiment economic cu accente de tragicomedie. Până una-alta, dacă nu ai cel puțin 500.000 de euro și nici rude în America, poate e momentul să iei în calcul un "rural retreat" în Apuseni. Cu puțin noroc, găsești o casă cu livadă, 3 capre și WiFi din vecini. La un preț... mai clujean.
Aceștia au documentat activitatea infracțională a patru persoane, două femei și doi bărbați, ambii aflați deja în închisoare, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, constituirea unui grup infracțional organizat și inducerea în eroare a organelor judiciare. Totul a început cu un plan pus la cale, chiar din spatele gratiilor, de un bărbat de 32 de ani, condamnat deja în primă instanță la peste 10 ani de închisoare pentru
.
Agricultorii din Cluj vor primi despăgubiri din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru culturile distruse de secetă în ultimele luni.În acest sens, primăriile din județ, cum ar fi cea din Jucu, au transmis o informare tuturor fermierilor care ar putea fi interesați de acest ajutor. În document este menționat că fermierii care au avut culturi „înființate” în toamna anului 2024 au până la 1 august 2025 termen să depună
.
Un clujean ieșit în oraș să ia masa în oraș susține că a primit extra proteină în farfurie, cel mai probabil din partea casei. Cu toate acestea, a ales să le împărtășească experiența și celorlalți cetățeni dornici să ia masa. Omul nostru susține că a luat masa la un restaurant foarte cunoscut din oraș. Vegetarian convins, a comandat o tocăniță de hribi, însă când s-a uitat mai atent a găsit
.
Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” va găzdui partida dintre F.C. CFR 1907 Cluj și A.F.C. Unirea 04 Slobozia, în cadrul Superligii, ediția 2025-2026. Evenimentul atrage nu doar mii de suporteri, ci și măsuri stricte de ordine și siguranță publică, puse în aplicare de autorități. Din partea Poliției și Jandarmeriei vine un mesaj clar: suporterii sunt bineveniți să se bucure de spectacolul fotbalistic, dar doar în limitele legii și ale unui comportament
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.