Consiliul Județean Cluj reacționează prin vocea vicepreședintelui Radu Rațiu, după ce USR Cluj a acuzat că această instituție a cumpărat microbuze electrice la suprapreț. Mai exact 34 de microbuze la 170.000 de euro bucata și 25 cu 135.000 de euro bucata + TVA. Asta, în condițiile în care pe piață există microbuze și la 90.000 de euro. La fel ca și în urmă cu două luni, când CJ Cluj era acuzat că a cumpărat la suprapreț aparatură medicală, Radu Rațiu a explicat că banii folosiți au fost exclusiv fonduri europene, în timp ce oferta câștigătoare a fost cea mai bună. Așadar, irelevant dacă pe piață există sau nu variante mai ieftine, atâta timp cât companiile care sunt admise în licitație oferă prețuri mai mari. „A fost un ghid făcut de Ministerul Educației, aplicat de către toate instituțiile din România. Am făcut procedură de licitație, transparentă, respectând legea. O procedură care a fost verificată la nivel național. Au fost patru oferte, am dat câștigător pe compania care a oferit cel mai mic preț, avantajos. Prețuri aproximativ egale. Noi, ca și instituție, trebuia să aplicăm un ghid primit, aceste microbuze au fost cumpărate pe fonduri europene, atât de folositoare elevilor din mediul rural, toate sunt folosite de către toate comunele din județul Cluj. Foarte important, noi nu am venit cu niciun aport financiar, deci nu s-a cheltuit niciun leu din bugetul Consiliului Județean Cluj, cumpărate integral cu bani europeni. Acești bani erau doar pentru microbuze electrice, nu puteau fi dați în altă parte”, a explicat Radu Rațiu pentru Știri de Cluj. Mai mult, Rațiu recunoaște că firmele care participă la licitații pot să se înțeleagă să ridice artificial prețurile, că vorbim de aparatură medicală sau de microbuze, însă instituțiile din România trebuie să se descurce cu ce ofertă primesc, chiar dacă aceasta e mai mare decât ar costa un microbuz, de exemplu, pe piața reală. „Mi-aș fi dorit ca cei care au făcut tot felul de afirmații prin presă să vină prima dată să se intereseze, să ceară informații. Noi suntem transparenți, transmitem orice informație cerută către oricine, dar am procedat în conformitate cu legea, un ghid care ne-a fost transmis, nu a fost întocmit de noi.
Compania aeriană românească Animawings va inaugura în octombrie 2025 trei rute directe spre Istanbul, Turcia, din București, Iași și Cluj-Napoca, conform Boarding Pass. Așadar, o nouă veste bună după ce Wizz Air a transmis că reia zborurile dinspre Cluj-Napoca spre Tel Aviv (Israel) începând cu finalul lunii octombrie. În acest caz, Animawings anunță zboruri spre Istanbul din mai multe orașe, printre care București, Iași, Craiova, Timișoara și Cluj-Napoca. Zborurile București–Istanbul
.
Un incident grav s-a petrecut astăzi în localitatea Nima, județul Cluj, acolo unde un bărbat, în vârstă de aproximativ 30 de ani, și-a pierdut viața în urma unui accident grav de muncă Victima a rămas prinsă într-un utilaj de balotat fân, care se afla încă în funcțiune la momentul sosirii echipajelor de intervenție. Pompierii din cadrul Detașamentului Dej și Punctului de Lucru Gherla au ajuns rapid la fața locului cu
.
Primăria Cluj-Napoca a publicat imagini spectaculoase de pe șantierul metroului din Cluj-Napoca, acolo a început construcția puțului de lansare pentru uriașele TBM-uri. O lucrare care va dura multe luni, însă important e că s-a dat prima gaură în pământ. Când va fi terminat metroul, nimeni nu știe. Cert e că orașul nostru scrie istorie în infrastructura urbană: au început lucrările la construcția puțului de lansare pentru cele două mașini de
.
Clujenii care circulau marți dimineață pe strada Nicolae Steinhardt au avut parte de o situație neplăcută. Traficul a fost blocat câteva minute din cauza a două autoturisme parcate neregulamentar, în apropierea intersecției cu strada Eugen Ionesco, vizavi de o farmacie. Cele două mașini, au îngreunat manevrele unui șofer de marfă care încerca să parcheze în zona destinată aprovizionării. „Șoferul mașinii de marfă a reușit cu greu să intre în spațiul
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.