O poveste tristă: bolnavi de cancer din Cluj au fost dați afară din chirii de proprietarii clujeni nesătui, care au ales să elibereze camerele, profitând că în această perioadă este cerere mare din partea festivalierilor de la Untold. Este vorba despre oameni aflați în mijlocul unor tratamente medicale dificile, care au fost lăsați fără cazare, doar pentru ca unii proprietari să profite de pe urma cererii mari de cazare din perioada festivalului. Unul dintre bolnavii care a trăit această experiență a povestit despre cum, în momentul în care se afla în Cluj pentru un tratament de radioterapie care urma să dureze aproximativ o lună și jumătate, a găsit o locuință în Florești. „Mă aflu aici în Cluj pentru un tratament de radioterapie care durează cam o lună și jumătate. Am găsit o cazare în Florești care ne-a închiriat un apartament cu condiția ca pe perioada Untold să cedăm și să rămânem fără gazdă”, a povestit unul dintre bolnavii de cancer. Astfel, în loc să își poată continua liniștit tratamentele, omul a fost forțat să caute un alt loc de cazare, într-un moment extrem de greu din viața sa. Din păcate, nu este o situație izolată. Casa Filip, o organizație care ajută persoanele aflate în situații de criză, a primit mai multe apeluri în ultimele zile de la oameni care au fost nevoiți să părăsească locuințele, chiar în mijlocul tratamentelor. Proprietarii de apartamente, în loc să arate înțelegere și compasiune, au ales să profite de pe urma festivalului UNTOLD, închiriind pe termen scurt apartamentele la prețuri exagerate, care ajungeau până la 1000 de lei pe noapte. „Sute de oameni rămân fără cazare chiar în timpul tratamentului, pentru că unii proprietari scot chiriașii din apartamente ca să facă loc petrecăreților. Pare de necrezut, dar se întâmplă ACUM. Pentru că unii preferă 1000 de lei pe noapte. Pentru că, pentru unii, viața altora înseamnă... doar profit”, au spus cei de la Casa Filip. Casa Filip a reușit să ajute șase dintre acești oameni, care, în ciuda unor momente extrem de dificile, au găsit un loc sigur unde să se cazeze și să își continue tratamentele.. Această situație adâncește o problemă reală în Cluj și în multe alte orașe din România: lipsa de empatie și compasiune a unor proprietari care preferă să pună profitul pe primul loc, fără a ține cont de nevoile și suferințele celor care se află în momente vulnerabile. Pentru unii, Clujul este doar o destinație de distracție, un loc unde să câștigi rapid niște bani pe termen scurt, în vreme ce pentru alții, Clujul este ultima lor șansă, locul în care se luptă pentru viață.
Potrivit autorităților, în perioada iulie 2024 - iulie 2025, tânăra ar fi fost implicată activ într-o rețea de distribuție a substanțelor interzise, vânzând atât droguri de risc și mare risc, cât și produse susceptibile de a produce efecte psihoactive. Printre substanțele identificate de anchetatori se numără GHB în amestec cu GBL, 3-CMC (cristal), comprimate ecstasy și substanțe pentru prizat. Prețurile pentru o „tranzacție” variau între 1.000 și 1.500 de lei,
.
Clujenii se plâng de faptul că un copac a căzut pe strada Kővári László, în zona parcului pentru câini, distrugând o parte din gardul împrejmuitor. Ei cer autorităților să intervină rapid pentru îndepărtarea copacului și refacerea gardului, avertizând că siguranța câinilor și a persoanelor care frecventează parcul este pusă în pericol. De asemenea, într-un caz anterior, la parcul mic de câini din apropiere, gardul căzut nu a mai fost reinstalat,
.
Pe principiul „țara arde și baba se piaptănă”, nu toți primarii au înțeles mesajul lui Ilie Bolojan că falimentul bate la ușă și că toată lumea trebuie să strângă cureaua.Spre deosebire de Primăria Turda, care a anulat zilele orașului tocmai pentru a face economie, alte primării nu concep să nu aloce poporului „pâinea și circul” atât de necesare pentru a ține lumea fericită. Indiferent de costuri.Este și cazul comunei Panticeu,
.
Pe aleile frecventate adesea de părinți cu copii, un șarpe de aproximativ 70 de centimetri, cu un aspect deloc prietenos, își făcea loc nestingherit printre iarbă și pietriș. „Vreau doar să vă arăt șarpele care se plimba în această seară prin parcul Rozelor. Avea aproximativ 70 cm și era destul de gros. Fiind un loc frecventat de copilași, am în minte cazul copilului mușcat anul trecut de un șarpe veninos,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.