Aula universității de Medicină și Farmacie "Iuliu Hatieganu" din Cluj-Napoca a fost locul unui moment emoționant, sâmbătă, 5 iulie, când promoția 2025 a depus jurământul lui Hipocrate. La eveniment, rectorul universității, profesorul dr. Anca Dana Buzoianu, a spus că această zi "ne va rămâne tuturor în suflet".
Potrivit stiridecluj.ro, aceasta a evidențiat importanța și nobila responsabilitate a acestui drum dificil, dar plin de sens: "În ochii voștri, dragi absolvenți, am văzut curaj, recunoștință și hotărâre de a duce mai departe o profesie care nu este doar știință, ci și conștiință, așa cum spunea Iuliu Hatieganu." În mesajul rostit, rectorul a subliniat cât de valoros este jurământul depus și cât de mare este responsabilitatea celor care vor practica medicina, având în vedere viața pe care o vor avea în mâini.
Ceremonia a fost plină de emoție, cu aplauze și lacrimi de mândrie, iar pentru absolvenți și familiile lor, a fost o zi care încheie ani de sacrificii și devotament.
Conform sursei menționate, rectorul a încheiat discursul cu un gând pentru noii medici: "A fost multă emoție, au fost lacrimi și aplauze. A fost o zi în care mândria a fost mai mare decât orice cuvânt. De acum sunteți colegii noștri. Iar noi, profesorii voștri, vom purta mereu în inimă această zi."
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail