Un profesor clujean de la UBB Cluj, care a reprezentat România în dosarul privind Roșia Montană, a fost numit judecător la Curtea Constituțională
Inapoi

Un profesor clujean de la UBB Cluj, care a reprezentat România în dosarul privind Roșia Montană, a fost numit judecător la Curtea Constituțională

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Politica
Dacian Cosmin Dragoș, profesor de la UBB Cluj, care a reprezentat România în dosarul privind Roșia Montană, a fost numit marți judecător al Curții Constituționale a României (CCR). Decretul în acest sens a fost semnat de președintele Nicușor Dan, iar acesta va prelua funcția de judecător al CCR pentru un mandat de nouă ani pe 13 iulie 2025. Dacian Cosmin Dragoș este profesor universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării și conducător de doctorat la Facultatea de Drept din cadrul Universității ''Babeș-Bolyai'' din Cluj-Napoca. Potrivit prezentării sale transmise de către Administrația Prezidențială, Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei burse europene Marie Curie, la Michigan State University (2005-2006), și expert al Băncii Mondiale în domeniul achizițiilor publice (2020-2023). Cu o activitate remarcabilă academică și de cercetare și o contribuție consistentă în elaborarea proiectului Codului de procedură administrativă (2006-2008 și 2020-2021) și a Codului administrativ (2010-2011), profesorul Dragoș a fost implicat în proiecte naționale și internaționale privind reforma administrației publice și statul de drept, fiind cunoscut pentru pozițiile sale echilibrate și fundamentate științific. În perioadele 2016-2017 și 2020-2023 a fost președintele Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării. Prin această nominalizare, președintele României ''reafirmă angajamentul ferm față de buna funcționare a autorităților publice, independența justiției, respectarea statului de drept și consolidarea rolului Curții Constituționale de garant al supremației Constituției'', arată Administrația Prezidențială.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Politica
Politica

Alin Tișe vrea să devină numărul 2 în PNL. Ce mesaj a transmis când și-a anunțat oficial candidatura

Președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe, și-a anunțat candidatura la funcția de prim-vicepreședinte al PNL. PNL va avea congres în 12 iulie, unde pentru funcția de președinte are cele mai mari șanse premierul Bolojan. Vor mai exista 4 funcții de prim-vicepreședinte și 8 de vicepreședinte. Fiecare regiune va primi câte un mandat de vicepreședinte, plus alte câte două, trei locuri în Biroul executiv al PNL, în funcție de scorurile .

Politica

A început campania de trasare a semnalizării rutiere în Florești. Bogdan Pivariu: „Este o acțiune care se realizează în fiecare an”

Bogdan Pivariu, primarul comunei Florești, a anunțat că a început campania anuală de trasare a liniilor de demarcație pe drumurile publice aflate în administrarea Primăriei. Primarul a amintit că această acțiune se realizează în fiecare an, în sezonul cald, pentru a se asigura că marcajele sunt vizibile, durabile și conforme cu standardele de siguranță rutieră. „Siguranța în trafic începe cu marcaje rutiere vizibile. În Florești, am demarat campania anuală de .

Politica

Zi decisivă pentru învățământul clujean! Aproape 500 de profesori intră în „proba de foc”: examenul de Definitivat care le poate schimba cariera

Astăzi, marți, 8 iulie 2025, este o zi cu emoții mari pentru sistemul de învățământ clujean. Un număr de 480 de cadre didactice susțin proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ, organizată la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca. Aceștia reprezintă candidații care au trecut cu succes de o etapă riguroasă de selecție, fiind admiși dintr-un total de 505 profesori înscriși la începutul anului școlar. Pentru a ajunge .

Politica

Premieră: Clujul scoate tot traficul greu dinspre Oradea în afara orașului, după ce joi se va deschide nodul de la Tureni. Care sunt traseele VIDEO

Primarul Emil Boc a anunțat astăzi, în premieră, că luni va convoca o ședință de Consiliu Local în care va propune eliminarea completă a traficului greu din Cluj-Napoca. Decizia vine în contextul în care, tot astăzi, edilul a declarat că joi va fi dat în folosință nodul rutier de la Tureni, care va lega direct Clujul de autostradă. Nodul de la Tureni este finalizat și mai are nevoie doar de .

Pagina de facebook

-
-

Recente din cluj

-
-

19:56

Copac rupt de vânt în parcul Iulius Mall Cluj, mai mulți copaci căzuți peste mașini și unul peste o casă. Sunt doar câteva dintre efectele furtunii FOTO

Un arbore s-a rupt marți după-amiază în parcul din zona Iulius Mall Cluj-Napoca. Din fericire, în zonă nu era nimeni, lumea fiind deja adăpostită de teama furtunii. Incidentul este doar unul dintr-o serie de evenimente provocate de fenomenele meteorologice severe care afectează în acest moment județul Cluj. Până în acest moment, autoritățile au intervenit la mai multe situații de urgență: Arbore căzut peste un autoturism pe strada Nirajului, municipiul Cluj-Napoca.
Image Description

19:49

Primul bilanț al furtunii din Cluj. Două vaci au murit electrocutate pe un câmp, mai mulți copaci căzuți în tot județul

Pompierii clujeni au început să facă „inventarul” daunelor pe care furtuna anunțată încă de la amiază a început să le producă în tot județul. Oamenii sunt sfătuiți să rămână în case până la ora 21:00, cu toate că mulți spun că momentan în cartierele lor în cel mai rău caz a bătut vântul puternic și a „picurat”. Cu toate acestea, aplicațiile meteo și specialiștii meteorologi ne avertizează că există șanse
Image Description

19:40

FAKE NEWS cu un pompier clujean aflat în stare gravă! Nu distribuiți postarea, nu este adevărat. Ce spun autoritățile

Inspectoratul pentru situații de urgență avertizează cu privire la propagarea unui FAKE NEWS care se referă la un pompier clujean care ar fi suferit răni grave în urma unei intervenții. „În cursul zilei de astăzi, pe o platformă de social media a fost distribuită o postare care face referire la un pompier din Cluj, prezentat ca fiind grav rănit în urma unei intervenții recente. Vă informăm că această informație este
Image Description

19:10

VIDEO Incendiu în Cluj-Napoca, pe strada Blajului. Pompierii intervin chiar acum

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru a stinge un incendiu pe strada Blajului din Cluj-Napoca. Două echipaje iau parte la intervenție. Este vorba de un foc care a izbucnit la o anexă a unei case . Nu au fost semnalate victime „Din primele date, incendiul se manifestă la o anexă gospodărească, fiind localizat rapid de către forțele noastre. Pompierii lucrează pentru lichidare. Din fericire, nu
Image Description

19:08

Alin Tișe vrea să devină numărul 2 în PNL. Ce mesaj a transmis când și-a anunțat oficial candidatura

Președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe, și-a anunțat candidatura la funcția de prim-vicepreședinte al PNL. PNL va avea congres în 12 iulie, unde pentru funcția de președinte are cele mai mari șanse premierul Bolojan. Vor mai exista 4 funcții de prim-vicepreședinte și 8 de vicepreședinte. Fiecare regiune va primi câte un mandat de vicepreședinte, plus alte câte două, trei locuri în Biroul executiv al PNL, în funcție de scorurile
Image Description

Recente din Romania

-
-

20:19

- Botosani - FOTO Încă un accident grav la Botoșani. Patru persoane au fost rănite. Trei au ajuns la spital

Încă un accident grav s-a produs luni la Botoșani. Patru persoane au fost rănite în urma unui accident produs în localitatea Dorobanți- comuna Nișceni, ca urmare a coliziunii dintre două autoturisme. Potrivit cadrelor medicale, trei dintre victime au ajuns la spital, iar cea de-a patra a refuzat să fie transportat cu ambulanța la o unitate medicală. Din primele informații, printre victime se află două femei, de 35 și respectiv 36
Image Description

20:08

- Constanta - UPDATE FOTO VIDEO Vești de la Tulcea: incendiul de la Chilia Veche a fost LICHIDAT! Alte trei misiuni au loc în Trestenic, Niculitel și Slavă Rusă

Se intervine astfel: Niculitel – 4 autospeciale de stingere cu peste 20 de pompieri, SVSU Niculitel, SVSU Isaccea, fermieri cu utilaje agricole și un elicopter Balk Hawk al IGAv. Salva Rusă – 3 autospeciale de stingere, SVSU Nalbat plus două autospeciale de la unitățile militare din zonă – localizat o anexă afectată, 3 case salvate din calea flăcărilor. Chilia Veche – Pichetul de Pompieri Crișan intervine cu 2 ambarcațiuni și
Image Description

20:07

- SatuMare - Adrian Cozma: guvernare fără minciună!

Deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, a dat o replică la postarea de ieri a colegului său parlamentar, deputatul PSD Mircea Govor, care s-a plâns de suspendarea Programului Rabla pentru mașini, anunțat anterior de Ministerul Mediului. Liberalul îi bate obrazul social-democratului, amintindu-i cine a condus guvernul în ultimii ani și cine a provocat deficitul bugetar uriaș care a dus la asemenea situații. Publicăm integral răspunsul deputatului Adrian Cozma: Exact
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
cluj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul cluj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete