Video „Am așteptat doi ani ca să trecem”. Podul de la Brăila a fost deschis complet, după cinci reasfaltări și o decizie finală în instanță
Inapoi

Video „Am așteptat doi ani ca să trecem”. Podul de la Brăila a fost deschis complet, după cinci reasfaltări și o decizie finală în instanță

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 5 ore în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Nationale
După doi ani, cinci reasfaltări și o decizie finală în instanță se poate circula, în sfârșit, și pe drumurile de legătură ale podului suspendat de la Brăila. Întârzierile vin cu sancțiuni dure pentru constructor, care este obligat, prin decizia instanței, la plata a peste 80 de milioane de lei. Localnicii din zonă, care erau nevoiți până acum să ocolească 30 de kilometri, se declară mulțumiți. Și turiștii care vor să ajungă în Deltă sau la mare economisesc timp prețios pe drum, întrucât nu mai sunt nevoiți să traverseze orașul Brăila, ca să treacă podul peste Dunăre. Șofer: Am așteptat doi ani ca să trecem. Am scăpat de Macin, de Smârdan, acum o să mergem direct. Șoseaua care face legătura între podul suspendat Brăila și localitatea Jijila scurtează drumul celor care vor să ajungă la Tulcea, cu 30 de kilometri. Înainte ocoleau pe la Măcin. Dana Costache, jurnalist Digi24: Este aglomerat pe drumul de la Jijila, drumul principal care face legătura cu podul suspendat, semn că șoferii așteptau cu nerăbdare să poată circula pe această șosea. Șofer: Foarte vesel sunteți. De ce? Localnic: Că a dat drumul la drum pe-aici. Reporter: De când așteptați? Șofer: De doi ani. Motociclist: E ok, e reparat cum trebuie. Acum să vedem după. Noi ocoleam pe partea cealaltă și făceam, până la Galați, o oră. Șofer: E prima dată când am ajuns aici, în zonă, dar e ok. Drumul trebuia să fie dat în folosință la câteva luni după deschiderea podului suspendat, în 2023. Acesta, însă, a trecut prin numeroase lucrări de reparație. În doi ani a fost asfaltat de cinci ori. Pentru întârzieri, constructorul este obligat la plata a peste 80 de milioane de lei. Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR: Practic, în acest moment avem recepționat tot proiectul podului suspendat de la Brăila, ce înseamnă atât podul suspendat în sine, cât și cei 19 kilometri ai drumului de legătură către Jijila, plus pasajul CF de pe malul Brăilei. Se va ajunge mai repede și în Deltă, dar și la mare, pentru că turiștii nu mai sunt nevoiți să traverseze orașul Brăila, ca să treacă podul peste Dunăre. Dana Costache, jurnalist Digi24: Tot acum s-a deschis și pasajul peste calea ferată Galați-Brăila. Este o structură rutieră nouă, care face parte din proiectul podului și care face legătura între șoseaua de centură a Brăilei și podul suspendat. Podul peste Dunăre de la Brăila a costat jumătate de miliard de euro, bani europeni. Este cel mai mare pod suspendat construit în România, al treilea ca dimensiune din Europa și ultimul pod peste Dunăre, înainte de vărsarea în Marea Neagră. reporter: Dana Costacheoperator: Marian Munteanu
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din cluj

-
-

19:57

Accident la intrarea în Gilău, Cluj: Un taxi și o mașină s-au făcut praf! Un echipaj SMURD este acum în drum spre accident/ Trafic îngreunat FOTO

Un accident rutier a avut loc sâmbătă, 29 iunie 2025, la intrarea în localitatea Gilău, pe direcția spre Florești, județul Cluj. Două autoturisme – unul de tip taxi și un al doilea autoturism civil – au fost implicate într-o coliziune care le-a avariat serios. Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții ISU Cluj pentru Știri de Cluj, accidentul a fost anunțat ca o tamponare fără victime. Totuși, ca măsură de precauție, la
Image Description

16:48

Patru volume, zeci de cercetători și texte esențiale: „Școala Ardeleană” e readusă la viață într-o ediție monumentală lansată la Cluj

Luni, 30 iunie 2025, de la ora 11:00, clujenii sunt invitați la un eveniment editorial de anvergură ce va avea loc în fața Grupului Statuar „Școala Ardeleană”, simbol cultural realizat de sculptorul Romulus Ladea și inaugurat în urmă cu exact 52 de ani, pe 30 iunie 1973. Cu această ocazie, va fi lansată lucrarea „Școala Ardeleană. Antologie de texte (1743–1830)”, o ediție monumentală în patru volume, coordonată de cercetătorul Eugen
Image Description

16:18

La Ziua Portului Popular din Vișea, o familie cu 70 de ani de căsnicie a fost premiată pentru longevitatea și iubirea care îi ține împreună FOTO

La evenimentul dedicat Zilei Portului Popular, organizat recent în comuna Vișea, atmosfera a fost încărcată de emoție și respect pentru valorile locale și pentru legăturile puternice care țin comunitatea unită. Valentin Dorel Pojar, reprezentant al Primăriei și Consiliului Local Jucu, a avut onoarea de a premia o familie cu totul specială, care sărbătorește nu doar o viață plină de amintiri, ci și o adevărată poveste de dragoste și dăruire. „Cu
Image Description

14:48

Boc le face poftă clujenilor cu un pahar de bere… dar finalul clipului schimbă totul! VIDEO

Primarul Clujului, Emil Boc, le transmite clujenilor un sfat important pe timp de caniculă, într-un mod cât se poate de original. Într-un videoclip, edilul apare cu un pahar de bere în mână, însă... bea apă. „Știu ce gândești – căldură mare, caniculă, o bere ce bine-ar mere. Corpul tău și corpul meu nu sunt de aceeași părere”, spune Boc, folosind cu umor graiul ardelenesc. Primarul subliniază că, în zilele toride,
Image Description

14:18

Pericol la un pas de tragedie pe o șosea din Cluj! Capota i-a sărit în mers și a acoperit complet parbrizul VIDEO

Un incident spectaculos, dar care se putea termina tragic, a avut loc pe un drum din județul Cluj și a fost surprins într-un videoclip devenit rapid viral. În imagini se vede cum, în timp ce mergea liniștit, șoferul unui autoturism se trezește cu capota ridicându-se brusc și lovind parbrizul, acoperind complet câmpul vizual. Totul s-a petrecut în doar câteva secunde, dar ar fi putut avea urmări grave dacă șoferul nu
Image Description

Recente din Romania

-
-

21:19

- Constanta - VIDEO O nouă fiță culinară, lansată pe TikTok: Ce preț are Slănina Dubai

“Slănina Dubai, la 220 de lei kilogramul (circa 56 de lei românești n.r.), haideți să vedem cum este la interior. Tăiem așa, o bucată frumoasă. Ia, priviți cum arată, ca untul, ca vântul și ca gândul, cu un pic de usturoi…”, prezintă noutatea „de Dubai” o tânără, pe TikTok. Postarea a înregistrat, rapid, zeci de mii de vizualizări și mii de comentarii: #slaninaregala #camarafermierului #chisinaumoldova🇲🇩❤️ #slaninadecasa #bbqtiktok #slanina #platoumoldovenesc ♬
Image Description

21:08

- Dambovita - O nouă tabără de creație va avea loc, de mâine, la Centrul Județean de Cultură Dâmbovița

În perioada 30 iunie – 4 iulie 2025, așa cum v-a obișnuit de mulți ani, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița organizează cea de-a XIII-a ediție a Taberei de Creație „O vară de poveste”. Atelierele de anul acesta, de mărgele, cusături, hârtie floristică, icoane pe sticlă și linguri de lemn, le sunt dedicate elevilor cu vârsta de peste șapte ani. Taxa de participare pentru toată săptămâna este de 70 de lei/copil
Image Description

21:03

- Externe - Scandal de amploare în Norvegia din cauza unei erori: Mii de oameni au crezut că au devenit milionari jucând la loterie

Numeroşi norvegieni au crezut că au devenit milionari după ce au primit o notificare de la compania naţională de jocuri de noroc prin care li se comunica că au câştigat sume fabuloase – până când s-a dovedit că era vorba de o greşeală, relatează BBC. „Câteva mii” de persoane care au câştigat premii la Eurojackpot au fost notificate vineri cu privire câştigarea unor sume eronate, a anunţat Norsk Tipping. Compania
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
cluj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul cluj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete