Suma pe care este dispus să o plătească rapperul P. Diddy ca să fie eliberat pe cauţiune înainte de pronunţarea sentinţei
Inapoi

Suma pe care este dispus să o plătească rapperul P. Diddy ca să fie eliberat pe cauţiune înainte de pronunţarea sentinţei

Postat cu 12 ore în urmă

Update cu 12 ore în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Externe
Avocaţii cântăreţului Sean „Diddy” Combs i-au cerut marţi judecătorului care a condus procesul său pentru infracţiuni sexuale să îl elibereze din închisoare contra unei cauţiuni de 50 de milioane de dolari înainte de pronunţarea sentinţei pe 3 octombrie, după ce starul hip-hop a fost declarat nevinovat la cele mai grave dintre acuzaţiile care au fost formulate împotriva sa, informează Reuters. Într-un document depus în instanţă, avocatul rapperului, Marc Agnifilo, a declarat că condiţiile de la Centrul Metropolitan de Detenţie (MDC) din Brooklyn sunt periculoase şi că inculpaţii condamnaţi în trecut pentru acuzaţii legate de prostituţie, similare cu cele ale lui Sean "Diddy" Combs, erau eliberaţi, de obicei, înainte de pronunţarea sentinţei. Purtătorul de cuvânt al Biroului Procurorului din Manhattan, care a formulat acuzaţiile împotriva celebrului muzician american, nu a răspuns deocamdată solicitărilor de a face declaraţii pe această temă. După un proces de şase săptămâni, rapperul P. Diddy, în vârstă de 55 de ani, a fost găsit nevinovat, pe 2 iulie, la trei capete de acuzare pentru trafic sexual şi conspiraţie în vederea unui şantaj, care ar fi putut să atragă o condamnare la închisoare pe viaţă. El a fost totuşi condamnat pentru două acuzaţii mai puţin grave, de transport în vederea practicării prostituţiei. Fiecare dintre aceste capete de acuzare este pasibil de o pedeapsă maximă de 10 ani, însă procurorii au recunoscut că ghidurile federale de condamnare par să recomande o pedeapsă cu mult sub maximul prevăzut de lege. Procurorii americani au susţinut că Sean Combs, fondatorul casei de discuri Bad Boy Records, a folosit violenţa fizică, ameninţările şi resursele imperiului său de afaceri pentru a constrânge două dintre fostele sale iubite să ia parte la maratoane sexuale de câteva zile (denumite „freak-offs”), alimentate cu droguri şi la care participau escorte de sex masculin. Sean Combs a pledat nevinovat, iar avocaţii artistului au susţinut că cele două foste iubite ale sale au luat parte de bunăvoie la acele întâlniri, notează Reuters, citată de Agerpres. Judecătorul districtual american Arun Subramanian a respins cererea iniţială de eliberare a lui Combs imediat după verdict, citând numeroasele dovezi prezentate la proces cu privire la actele violente comise de acesta. În cererea depusă marţi, avocaţii lui Combs au declarat că este neobişnuit ca acesta să fie urmărit penal pentru infracţiuni legate de prostituţie, deoarece cântăreţul nu a profitat financiar de pe urma actelor de prostituţie. De asemenea, avocaţii rapperului au declarat că detenţia lui Combs, încarcerat din septembrie 2024 la MDC, ar trebui să se califice drept o „circumstanţă excepţională” care să justifice eliberarea cântăreţului, în pofida dovezilor care au arătat că acesta a fost violent. Avocaţii lui Sean Combs au declarat că au existat lupte în acea închisoare şi au scris marţi că siguranţa rapperului este periclitată. Biroul american al închisorilor, care administrează MDC, a declarat că este angajat în „eforturi intense” pentru a îmbunătăţi condiţiile de detenţie.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din cluj

-
-

07:23

Accident pe drumul național între Cluj-Napoca și Gherla, la Fundătura. Un tir a intrat într-o mașină parcată și s-a oprit în gardul unei case FOTO

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în această dimineață, în jurul orei 06:30, la un accident rutier pe DN 1 C, pe raza localității Fundătura. În evenimentul rutier au fost implicate un autocamion și un autoturism parcat pe marginea drumului. Un bărbat a fost evaluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), dar, din fericire, nu a necesitat transportul la spital. În urma impactului, nu au fost
Image Description

23:05

Primul mare lanț de supermarketuri anunță că NU CREȘTE PREȚURILE, odată cu creșterea TVA la 1 august: „Momentan, suportăm noi creșterea de TVA”

Lidl România a anunțat că va absorbi creșterea TVA-ului de la 19% la 21%, pentru o selecție extinsă de produse de bază, începând cu 1 august 2025. Retailerul german va păstra prețurile neschimbate pentru o perioadă de o lună, fără a le ajusta ca urmare a majorării TVA. Deocamdată, Lidl anunță că va suporta timp de o lună creșterea de TVA la 21% pentru mai multe produse de bază, inclusiv
Image Description

21:04

VIDEO. Boc, sătul de minciunile despre metroul Clujului: „Avem contract de finanțare, autorizație de construcție și avans legal. M-am săturat de minciuni”

Primarul Clujului Emil Boc a reacționat ferm astăzi în fața informațiilor false care circulă despre proiectul metroului de la Cluj. Acesta a dorit să clarifice câteva dintre "minciunile" care au fost vehiculate în spațiul public, referindu-se la etapele și documentele oficiale ale proiectului. „Eu m-am săturat de câte minciuni am auzit despre metroul de la Cluj, scrise sau spuse de unii sau de alții. Astăzi vreau să lămuresc câteva dintre
Image Description

20:31

Ce spune Ilie Bolojan despre fiica sa, care lucrează în Cluj-Napoca și firma la care activează

Ilie Bolojan a fost întrebat despre legăturile fiicei sale, arhitect în Cluj-Napoca, cu contractele dintre Primăria Oradea și partenera de viață a fostului vicepremier Dragoș Atanasiu, arhitect care a lucrat cu instituția condusă de Bolojan. În cadrul conferinței de presă Bolojan a fost întrebat dacă știe cum a ajuns partenera de viață a lui Dragoș Anastasiu, Hildegard Brandl, beneficiară a zeci de contracte cu statul, inclusiv cu Primăria Oradea pe
Image Description

20:25

VIDEO. Boc anunță când începe execuția puțului de lansare a „cârtițelor” care vor săpa metroul Clujului: „Vom fi cu ochii pe ei ca să respecte termenul”

Primarul Emil Boc a oferit astăzi detalii despre evoluția proiectului metroului de la Cluj, anunțând data la care vor începe lucrările de execuție a pereților mulați și când „cartitele” (TBM – Tunnel Boring Machines) vor coborî în subteran. „Primul termen anunțat a fost 24 iulie 2025, când au început lucrările pregătitoare pentru execuția grinzii de ghidaj pentru pereți simulați, lucru care s-a întâmplat”, a declarat Boc. El a adăugat că
Image Description

Recente din Romania

-
-

08:17

- Neamt - Compania Naţională de Investiţii, o instituţie depăşită şi inutilă. Ce au declarat politicienii nemţeni

Compania Naţională de Investiţii este o instituţie depăşită şi inutilă. Aceasta este concluzia la care ajungi după ce asculţi cu atenţie declaraţiile unor politicieni din Neamţ. Dar mai ales dacă faci o scurtă plimbare prin curtea Spitalului Judeţean şi vezi ruina Secţiei Oncologie. Proiectul e blocat la CNI de ani buni. Şi nu sunt semnale că ar urma să fie deblocat într-un viitor apropiat. Ba din contra. Iar pentru ca
Image Description

08:06

- Gorj - Cei doi bărbaţi care au agresat un agent de poliţie au fost arestați preventiv

Cei doi bărbaţi care l-au agresat pe un agent de poliţie în judeţul Caraş-Severin, după ce a oprit în trafic un ATV condus de un tânăr care consumase alcool şi nu deţinea nici permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule, au fost arestaţi preventiv, în urma deciziei Judecătoriei Caransebeş. Cei doi sunt acuzaţi de ultraj şi tulburarea liniştii publice.
Image Description

08:06

- Externe - Donald Trump dă un nou motiv pentru care s-a certat cu Jeffrey Epstein: finanțistul i-a luat angajați de la Mar-a-Lago

Preşedintele american Donald Trump a prezentat marţi o nouă versiune a rupturii sale cu Jeffrey Epstein, susţinând că disputa avea în centrul său angajaţi de la spa-ul său de la Mar-a-Lago, inclusiv Virginia Giuffre, o tânără care se află în centrul scandalului care-l implică pe prinţul Andrew, relatează AFP. Casa Albă dăsea asigurări până în prezent că Donald Trump l-a dat afară pe finanţist din clubul său de la Mar-a-Lago,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
cluj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul cluj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete