Confruntările dintre Cambodgia și Thailanda s-au soldat cu peste 30 de decese. Se cere încetarea imediată a focului
Inapoi

Confruntările dintre Cambodgia și Thailanda s-au soldat cu peste 30 de decese. Se cere încetarea imediată a focului

Postat cu 9 ore în urmă

Update cu 9 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Externe
Luptele de la frontieră dintre Cambodgia și Thailanda s-au soldat cu 33 de morți de ambele părți ale graniței în doar trei zile, potrivit News.ro. Cambodgia cere țării vecine o „încetare imediată a focului” și o soluționare pașnică a conflictului. Conflictul între două state a degenerat joi în confruntări în care au fost implicate avioane de luptă, trupe terestre și focuri de artilerie. Un asemenea nivel ridicat de violență nu a fost mai înregistrat din anul 2011, atunci când a fost nevoie de o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU. Ministerul Apărării din Cambodgia a anunțat că 13 persoane au fost ucise, în timp ce alte 71 au fost rănite. De partea cealaltă, armata thailandeză a declarat că cinci soldați au fost uciși vineri, ridicând bilanțul deceselor la 20 de persoane. În total, bilanţul victimelor îl depăşeşte pe cel al precedentei serii de confruntări majore de la frontiera dintre cele două ţări, soldate cu 28 de morţi între 2008 şi 2011. Conflictul dintre cele două țări au forțat peste 138.000 de persoane să evacueze regiunile thailandeze adiacente frontierei, în timp ce în Cambodgia peste 35.000 de persoane au trebuit să își părăsească locuințele, potrivit sursei citate. Vineri, 25 iulie, la finalul unei reuniuni cu ușile închise a unui Consiliul de Securitate al ONU de la New York, ambasadorul Cambodgiei a declarat că țara sa își dorește o încetare a focului: „Cambodgia a solicitat o încetare imediată şi necondiţionată a focului şi, de asemenea, am solicitat o soluţionare paşnică a conflictului”. De partea cealaltă, ministrul thailandez de externe a declarat că Cambodgia trebuie să dea dovadă de „sinceritate reală pentru a pune capăt conflictului”. „Îndemn Cambodgia să înceteze să încalce suveranitatea thailandeză” şi să se întoarcă la „dialogul bipartizan”, a declarat ministrul, potrivit News.ro.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din cluj

-
-

20:14

Scandal uriaș! Actorul Bob Rădulescu, mesaj șoc pentru clasa politică: „Securismul PSD-PNL e cancerul României de 35 de ani!”

Actorul clujean Bogdan Bob Rădulescu a stârnit un val de reacții în mediul online după ce a lansat un mesaj extrem de dur la adresa structurilor de putere pe care le consideră responsabile pentru corupția și degradarea politică din România ultimelor trei decenii. Comentariul său a venit ca reacție la o postare a fotografului Cătălin Urdoi despre scandalul care îl implică pe antreprenorul Dragoș Anastasiu și presupusa influență a sistemului
Image Description

17:48

Mijlocașul care ținea echilibrul la CFR Cluj, scos din joc o lună! Karlo Muhar iese din calcule după o accidentare gravă

CFR Cluj primește o veste proastă înaintea returului din turul doi preliminar al Europa League. Mijlocașul croat Karlo Muhar (29 de ani) va absenta de pe teren pentru cel puțin patru săptămâni, în urma accidentării suferite în duelul cu FC Lugano, disputat joi seara în Elveția. Partida s-a terminat la egalitate, scor 0-0, însă pierderea lui Muhar cântărește mult mai greu pentru ardeleni. Fotbalistul a părăsit terenul în minutul 77,
Image Description

16:37

Caz cutremurător în Florești: Un cățel bătut și abandonat pe căldura aceasta să sufere singur într-un șanț! Cine poate să-i ofere o șansă la viață?

Un caz grav a fost semnalat în Florești, unde un câine a fost bătut și abandonat într-o zonă cunoscută. Potrivit unei persoane care a fost la fața locului, animalul se află într-o stare vizibilă de suferință și a refuzat mâncarea oferită, semn că ar putea avea dureri serioase. „O prietenă i-a dus apă și mâncare, însă câinele a refuzat să mănânce. Situația este extrem de gravă, iar eu nu am
Image Description

16:20

Șoferul beat și drogat care a lovit un motociclist pe Calea Mănăștur, reținut și arestat preventiv pentru 30 de zile în urma accidentului șocant

Un nou pas important în ancheta accidentului rutier petrecut joi, 24 iulie, pe Calea Mănăștur din municipiul Cluj-Napoca, a fost făcut de polițiștii clujeni. Bărbatul de 31 de ani, care a provocat accidentul după ce a efectuat o depășire neregulamentară și a fugit de la locul faptei, a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Ce s-a întâmplat până acum Conform cercetărilor poliției, în
Image Description

16:16

Strada Codrului din Cluj-Napoca, pericol pentru pietoni: Mașinile ocupă trotuarele, iar mamele cu copii circulă printre mașini

O clujeancă a sesizat o problemă gravă de circulație pietonală pe strada Codrului, acolo unde trotuarele sunt aproape permanent ocupate de mașini parcate. Femeia spune că este mamă și este nevoită să meargă cu căruciorul pe carosabil, ceea ce reprezintă un real pericol, în condițiile în care strada este destul de circulată. „Bună ziua, doresc să menționez că pe strada Codrului nu se poate circula deloc pe trotuar, doar pe
Image Description

Recente din Romania

-
-

20:14

- Cluj - Scandal uriaș! Actorul Bob Rădulescu, mesaj șoc pentru clasa politică: „Securismul PSD-PNL e cancerul României de 35 de ani!”

Actorul clujean Bogdan Bob Rădulescu a stârnit un val de reacții în mediul online după ce a lansat un mesaj extrem de dur la adresa structurilor de putere pe care le consideră responsabile pentru corupția și degradarea politică din România ultimelor trei decenii. Comentariul său a venit ca reacție la o postare a fotografului Cătălin Urdoi despre scandalul care îl implică pe antreprenorul Dragoș Anastasiu și presupusa influență a sistemului
Image Description

20:11

- Botosani - VIDEO 50 de arme confiscate de polițiștii botoșăneni de la începutul anului

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase desfășoară constant activități de informare și de verificare a deținătorilor legali de arme, dar și activități punctuale pentru identificarea celor care le dețin sau le folosesc ilegal. De la începutul anului, au fost organizate 35 de acțiuni pe linia combaterii braconajului cinegetic, descoperirii de arme și muniții deținute ilegal, precum și a modului de păstrare și depozitare a armelor deținute legal,
Image Description

20:08

- Alba - Incendiu într-o gospodărie din satul Gănești, comuna Bistra. Intervin pompierii din Câmpeni

Incendiu într-o gospodărie din satul Gănești, comuna Bistra, sâmbătă seara. Intervin pompierii din Câmpeni. Potrivit ISU Alba, incendiul a fost semnalat într-o zonă greu accesibilă, la o șură.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
cluj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul cluj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete