Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat în ultimul an și jumătate amenzi mai multor companii aeriene care operează în România, în urma unui număr semnificativ de sesizări depuse de pasageri nemulțumiți. Potrivit datelor transmise de instituție, citate de BoardingPass.ro, în cursul anului 2024 au fost înregistrate 1.475 de reclamații, iar în primele trei luni din 2025 au fost depuse alte 466 de sesizări. În total, aproape 2.000 de plângeri au vizat aspecte precum întârzieri și anulări de curse, refuzul îmbarcării, nerespectarea drepturilor pasagerilor la compensații bănești și lipsa rambursării contravalorii biletelor achitate. Alte nemulțumiri au fost legate de modul în care pasagerii au fost informați despre schimbările survenite, precum și de dificultățile în obținerea documentelor justificative necesare pentru formularea unor cereri legale de despăgubire. „Din aceste sesizări, au reieșit ca motive principale neplata compensațiilor pentru anulări și întârzieri, nerespectarea condițiilor contractuale dintre compania aeriană și pasager, refuzul pasagerilor la îmbarcare și anularea zborurilor”, a transmis ANPC, conform BoardingPass.ro. Printre companiile care au fost sancționate se numără TAROM, Dan Air, HiSky și Bees Airlines. Reprezentanții ANPC au menționat că sancțiunile au vizat atât neacordarea drepturilor prevăzute de Regulamentul european CE 261/2004 privind compensațiile și asistența pasagerilor aerieni, cât și lipsa de cooperare în relația cu autoritatea de control. În cazul TAROM, compania aeriană de stat, aceasta a fost sancționată de două ori într-un interval de 18 zile, în primăvara anului 2025, din cauza faptului că nu a furnizat documentele solicitate oficial de ANPC și nici nu a transmis răspunsuri clare către autoritate și consumatori. TAROM a contestat ambele sancțiuni în instanță, dosarele fiind încă pe rol la momentul publicării informației. Compania aeriană de stat Tarom este acuzată că are comportament incorect față de consumatori și întârzie constant soluționarea reclamațiilor, arată ANPC. De asemenea, ANPC a constatat că mai mulți operatori aerieni nu oferă alternative pentru rerutare în caz de anulare și percep tarife suplimentare la check-in pentru bagajele cabină, deși acestea ar trebui incluse în bilet. ANPC reamintește că pasagerii au dreptul legal la compensații financiare în cazul întârzierilor mari, al anulărilor survenite cu mai puțin de 14 zile înainte de plecare sau al refuzului la îmbarcare, iar companiile care refuză sistematic să plătească pot fi sancționate contravențional. Totodată, autoritatea a precizat că în perioada ianuarie 2024 – martie 2025, controalele au vizat și verificarea modului în care companiile aeriene răspund solicitărilor depuse de consumatori. În plus, ANPC a transmis că unele companii aeriene au refuzat să pună la dispoziția consumatorilor informațiile necesare pentru a putea formula cereri de compensație, invocând motive nejustificate. În cazul în care pasagerii întâmpină probleme, aceștia pot depune plângeri la ANPC în termen de 3 ani de la incidentul produs.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a dispus închiderea marketului situat în zona Gării Cluj, după ce inspectorii au descoperit o serie de nereguli care puneau în pericol drepturile și siguranța consumatorilor. În urma unei acțiuni de control, reprezentanții ANPC au constatat mai multe deficiențe care au condus la această măsură extremă, menită să asigure respectarea normelor în vigoare și protecția clienților. Se pare că ar fi vorba de o
.
Consiliul Județean Bihor a inaugurat ieri cel de-al doilea lot al Inelului Metropolitan de sud al Oradiei, între Băile Felix și Oșorhei, astfel încât șoferii pot circula acum pe întreaga lungime a noului drum de 17 kilometri, care conectează localitățile Nojorid, Băile Felix și Oșorhei, precum și drumurile naționale DN 1, DN 76 și DN 79. Lotul inaugurat ieri are o lungime de 8 kilometri și pornește din Băile Felix,
.
Începând cu 1 iulie 2025, șoferii din România vor plăti polițe RCA după tarife stabilite liber de companiile de asigurări. Măsura de plafonare a tarifelor, instituită în primăvara anului 2023 ca reacție la falimentul Euroins, își încetează aplicarea la finalul lunii iunie. Timp de mai bine de doi ani, această plafonare a menținut prețurile sub control, în baza unui sistem care obliga firmele să nu depășească tarifele proprii practicate în
.
Odată cu eliminarea plafonării prețului la energie electrică, începând din 1 iulie se vor aplica prețurile din oferta fiecărui furnizor, de aceea este esențial ca de acum înainte să verificați ce preț plătiți și ce alte oferte există pe piață. Dacă găsiți oferte mai bune, nu ezitați să schimbați furnizorul deoarece: Deoarece facturile de energie pot fi complicate, cea mai simplă metodă de a compara prețul este de a analiza
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.