Copiii clujeni au învățat să folosească un instrument mitic, lăsat moștenire de daci. Locul în care tradiția nu a fost uitată: „O transmitem mai departe”
Tinerii clujeni au redescoperit sunetele trecutului, un instrument care se contopește cu moștenirea geto-dacă a poporului român, fiind inițiați în tainele tulnicului. În Grădina Academiei Române - Filiala Cluj-Napoca, a avut loc atelierul educativ „Rădăcini sonore - Cântecul tulnicului și ecoul frunzei”. Organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj, în parteneriat cu Academia Română – Filiala Cluj-Napoca, atelierul a adus în prim-plan două dintre cele mai vechi instrumente muzicale din cultura populară românească: tulnicul și frunza. „Prin astfel de întâlniri, nu doar conservăm tradiția, ci o transmitem mai departe în mod viu și autentic”, a subliniat managerul CJCPCT Cluj, Adriana Irimieș. Invitați speciali au fost dr. Răzvan Roșu și cunoscutul artist Nucu Pandea, interpret clujean recunoscut pentru arta cântatului din frunză.Astfel, tineri, copii și părinți au avut ocazia să încerce să cânte la tulnic și frunză, după care Nucu Pandrea a impresionat până la lacrimi audiența cu fragmentele sonore interpretate cu o simplitate impresionantă.Potrivit enciclopedia-dacica.ro, cunoscuta tulnicăreasă Maria Ana Gligor are un singur răspuns atunci când este întrebată ce este tulnicul: „Tulnicul este din moşi-strămoşi; este un instrument arhaic, de pe vremea dacilor, făcut de oameni simpli, oameni ai pădurilor, oameni care au găsit soluţia de a-l face pe lemn să cânte”.
A noua ediție a evenimentului Movie Nights revine cu un program special, care aduce împreună cinefili de toate vârstele, sub cerul liber și în mijlocul naturii urbane. Vineri, 4 iulie 2025, de la ora 21:30, se dă startul unei noi veri de film, cu o seară dedicată supereroilor. Ediția se deschide cu „Deadpool & Wolverine”, o comedie explozivă, plină de acțiune și umor, perfectă pentru fanii filmelor cu eroi care
.
Începând cu 3 iulie 2025, fiecare joi se transformă într-o zi specială pentru cei mici, pentru părinții lor și pentru toți cei care nu au uitat cum e să visezi. Kids Thursday revine cu o nouă ediție și aduce înapoi teatrul de păpuși în aer liber, un eveniment gratuit care transformă serile de vară în amintiri de neuitat. Iulius Mall Cluj redeschide, așadar, porțile unui amfiteatru imaginar în mijlocul naturii,
.
Expoziția, care va putea fi vizitată până în 20 iulie 2025, nu este doar o simplă colecție de imagini. Este o călătorie printr-un oraș pe care credeam că îl cunoaștem. Sub lentila lui Thomas Poledna, detaliile aparent banale capătă greutate, umbrele devin personaje, iar luminile, emoție pură. Vernisajul expoziției are loc miercuri, 2 iulie, de la ora 18:00, și va fi un eveniment în sine. Alături de Thomas Poledna, vor
.
Clujul se pregătește să își aleagă un „desert cultural”, un concept inovator care îmbină gastronomia locală cu susținerea culturii clujene. Inițiativa aparține Asociației Daisler și a fost propusă în luna aprilie în cadrul Adunării Generale a Membrilor Centrului Cultural Clujean (CCC), în colaborare cu Horeca Cluj. Proiectul își propune lansarea unui preparat dulce care să devină reprezentativ pentru oraș și care să se regăsească în meniurile cafenelelor, restaurantelor, hotelurilor și
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.